Secretarul de stat Cornel Feruţă a participat marţi, 23 iunie 2020, la Conferinţa ministerială a donatorilor pentru Agenţia ONU de sprijin şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat – UNRWA, desfăşurată prin sistem de videoconferinţă.
În intervenţia sa, secretarul de stat a subliniat atât importanţa activităţilor realizate de-a lungul timpului de această agenţie specializată a ONU, cât şi contribuţia programelor şi proiectelor realizate de aceasta în domeniul educaţiei, pregătirii profesionale, asistenţei sanitare şi umanitare, dezvoltării unor infrastructuri de care beneficiază refugiaţii palestinieni.
De asemenea, pornind de la abordarea constantă a României de sprijin pentru poporul palestinian şi pentru refugiaţii palestinieni, demnitarul a anunţat o contribuţie voluntară de 40 de mii de euro pentru activităţile UNRWA pe anul 2020.
Elemente de context
Agenţia ONU de sprijin şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat – UNRWA a fost creată prin rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 302 (IV) din 8 decembrie 1949, ca agenţie specializată a ONU pentru sprijinirea refugiaţilor palestinieni şi pentru asigurarea dezvoltării umane a acestora.
De activităţile UNRWA beneficiază în prezent cca. 5,6 milioane refugiaţi palestinieni care trăiesc în Iordania, Liban, Siria, Gaza, Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est. Activităţile Agenţiei acoperă următoarele domenii: educaţie primară şi pregătire profesională, asistenţă medicală, asistenţă socială, dezvoltarea infrastructurii şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din taberele refugiaţilor palestinieni, micro-finanţare şi asistenţă de urgenţă în caz de conflict armat.
Activităţile UNRWA se realizează preponderent pe baza contribuţiilor voluntare ale statelor membre ONU şi, într-o măsură mai mică, prin alocaţii bugetare din bugetul ordinar al ONU. Contribuţiile voluntare sunt anunţate în cadrul unei conferinţe a donatorilor desfăşurate sub egida ONU, ediţia din acest an fiind co-prezidată de Iordania şi Suedia.