CFR Cluj se duelează astăzi, de la ora 20, în Gruia, într-un meci care poate încinge lupta la titlu sau o poate încheia. ProSport vă oferă o analiză pe posturi a celor două candidate la titlu, inclusiv caracterizările celor doi tehnicieni. CFR Craiova: Portari Arlauskis face un sezon de excepţie, a apărat extraordinar şi în campionat şi în cupele europene, când a fost inclus în echipa grupelor. Şi după revenirea din pandemie este în formă, a demonstrat cu FCSB, când a fost imbratabil. În acelaşi timp, Pigliacelli nu mai are nici pe departe prestaţiile de anul trecut, a gafat mult, ultima „boacănă” fiind în derby-ul cu FCSB. Totodată, italianul a trecut şi printr-un conflict cu galeria olteană, care l-a insultat şi i-a cerut să părăsească echipa. A lipsit mult de pe teren, fiind plecat în Italia, apoi în carantină, a fost ultimul jucător al Craiovei care a reluat pregătirea. CFR Craiova: Fundaşi Se ştie că strategia lui Dan Petrescu se bazează pe o defensivă solidă. Din ce a găsit la CFR, „Bursucul” l-a păstrat în apărare numai pe Camora. Are două perechi de stoperi redutabili, Burcă-Vinicius şi Boli-Cestor. În dreapta are mai multe variante, Manea a decis practic ultimul duel dintre Craiova şi CFR, a fost resuscitat de Petrescu după aventura la FCSB, dar şi Susic pare într-o formă foarte bună. De partea cealaltă, defensiva este punctul cel mai slab al Ştiinţei. Primii doi fundaşi dreapta nu mai sunt disponibili, Martic plecând în pauza de pandemie, iar Măţel este accidentat, şi acum Bergodi îl forţează pe Vlădoiu, dar pe care l-a înlocuit în cele două meciuri de la reluare. În stânga, Bancu şi Vătăjelu sunt consideraţi mai mult mijlocaşi, nu se apără foarte bine, chiar dacă ambii au avut contact cu naţionala pe acest post. Stoperii au gafat des în acest sezon, iar cei doi titulari, Bălaşa şi Acka, s-au accidentat săptămâna trecută, (…)