Rareș Soporan (37 de ani) a jucat la echipe ca Universitatea Cluj, Politehnica Timișoara, Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Reșița, Unirea Alba Iulia, Delta Tulcea sau Milsami Orhei. Fostul mijlocaș s-a lăsat de fotbal la 31 de ani și e stabilit, alături de familie, în Jersey, Chanel Islands. Soporana fost transferat la Poli Timișoara în iarna lui 2006, atunci când Gică Hagi pregătea trupa bănățeană. A costat 200.000 de euro! „Locuiesc în Jersey, Channel Islands. Aici, românii sunt văzuți cât de cât bine, avem și pe aici cazuri care nu ne fac cinste, dar majoritatea românilor de aici s-au integrat foarte bine în sistemul din UK. Pe perioada pandemiei, un grup de români s-au organizat și au gătit mâncare pentru cei nevoiași, un lucru foarte apreciat de toată suflarea de aici”, a declarat Rareș Soporan pentru Ziare.com. Soporan: „Lucrez ca supraveghetor la un magazin” Fostul mijlocaș defensiv, care locuieștepe insula britanică din Canalul Mânecii alături de soție și copil, a dezvăluit că lucrează într-un magazin, unde câștigă 8.5 lire sterline pe oră: „Momentan lucrez ca și supervisor (n.red. supraveghetor) la un magazin de outdoor. Salariul minim e de 8,5 lire pe oră. Este bine pentru noi. Am jucat câțiva ani la cea mai bună echipă de pe insulă, FC St Paul, am cucerit câteva trofee și chiar am jucat pentru naționala Jersey. Totul este aici la un nivel de amator”. „Am jucat de plăcere perioada asta, dar nu puteam la nesfârșit să continui fără să fiu plătit, aici traiul este foarte scump și nu-mi permiteam să-mi iau liber de la muncă doar ca să joc fotbal. Momentan nu avem de gând să venim în țară, Jersey este un loc perfect pentru noi, este foarte liniștit, rata criminalității este foarte mică. Stăm la un minut de ocean”, a mai anunțat Rareș Soporan pentru sursa citată. Soporan: „Fotbalul românesc este în declin” „Nimic din ceea ce aș face (…)