Angelica (Angelica archangelica) este o plantă mai puțin cunoscută la noi, însă are numeroase beneficii și aplicații în fitoterapie.
Conține cumarine, substanțe amare și uleiuri esențiale. Are proprietăți diverse: antitusive, expectorante, carminative, stomahice, diaforetice, emenagoge, nevine și tonice.
Angelica archangelica
Angelica este renumită pentru efectele sale benefice în răceli, congestie și febră. Rădăcina produce un efect de încălzire, prin care stimulează plămânii și ajută la eliminarea congestiei pectorale.
Are de asemenea proprietăți relaxante la nivelul tractului respirator, antivirale, expectorante și tonice la nivelul țesuturilor pulmonare.
Poate fi folosită în tuse, astm, bronșită, pleurezie și febra care însoțește o răceală sau o gripă. În caz de tuse, poate fi asociată cu rădăcina de lemn dulce, lumânărică și podbal.
Angelica este totodată un bun stimulent al circulației sangvine și are acțiune diaforetică. Datorită acestor calități, planta stimulează transpirația și eliminarea toxinelor prin piele.
Angelica are de asemenea efect antipiretic, prin care scade temperatura crescută a corpului și ajută la eliminarea infecțiilor.
Nu în ultimul rând, această plantă este folositoare și în perioada de convalescență, întrucât susține recuperarea corpului.
În caz de febră și convalescență, angelica poate fi asociată cu alte plante, precum coada-șoricelului, cimbru sau ghimbir.
Citește și Salvie cu miere leac pentru răceala cu secreții nazale și post-nazale, infecții sinuzale, tuse
Ingrediente
Metodă
Pentru prepararea ceaiului, puneți 1 linguriță de amestec de plante la 1 cană cu apă clocotită. Lăsați la infuzat 10 minute, iar după ce s-a răcorit, adăugați miere, după gust. Ceaiul se bea cald.
În medicina Ayurveda, angelica este folosită pentru:
Dureri în gât cauzate de infecții cu streptococ se face o infuzie din frunze și tulpini de angelică, iar lichidul obținut se folosește la gargară, de 2-3 ori pe zi.
Tuse se dizolvă ½ linguriță de pulbere de rădăcină de angelică într-un pahar cu apă caldă și se strecoară, apoi se bea cald.
Răceli se prepară un decoct din rădăcină de angelică și mentă; se bea 1 cană de ceai pe zi, timp de 3 zile; depășirea acestei doze poate duce la toxicitate.
Citește și: Sirop pentru tuse productivă, cu mucus în plămâni
Angelica este un bun remediu digestiv. Are efecte carminative și relaxante asupra musculaturii stomacului. Grație acestor proprietăți, o putem utiliza în diverse probleme gastrointestinale:
Angelica poate fi asociată în aceste probleme cu fenicul, chimen, ghimbir sau mușețel.
Persoanele care suferă de reflux gastrointestinal trebuie să evite această plantă, deoarece poate agrava boala.
Uleiul de angelică se folosește în durerile articulare.
Angelica are anumiți compuși cu o acțiune similară blocanților canalelor de calciu, care sunt prescrie în hipertensiunea arterială.
Toate părțile plantei pot fi întrebuințate în scop medicinal rădăcinile, tulpinile, semințele și frunzele. Însă cel mai des se folosește rădăcina.
Aceasta se poate prepara sub formă de decoct sau ulei.
Decoctul se face din 5-10 g de plantă la 1 litru de apă. Se fierbe 5 minute, sub capac, apoi se lasă la infuzat încă 15 minute. Se pot consuma 1-3 căni de ceai pe zi.
Angelica poate cauza contracții uterine, de aceea nu este recomandată femeilor însărcinate.
Citește și: Cel mai bun remediu pentru tusea la copii și bebeluși
Surse articol:
1. Annie’s Remedy, Angelica Angelica archangelica: https://www.anniesremedy.com/angelica-archangelica-root.php2. Annie’s Remedy, Angelica Root Cough And Cold Tea: https://www.anniesremedy.com/angelica-root-cough-and-cold-tea-remedy-766.php3. Plant Essentials, 3 Remarkable Health Benefits of Angelica Root: https://plantessentials.com.au/blogs/news/3-remarkable-health-benefits-of-angelica-root4. Cathy Wong, Lana Butner, The Health Benefits of Angelica, Very Well Health: https://www.verywellhealth.com/angelica-what-you-need-to-know-895395. Health Benefits Times, Health benefits of Angelica Herb: https://www.healthbenefitstimes.com/angelica-herb/
sursa: lataifas.ro