Asociaţia A.L.E.G. organizează în perioada 21-24 octombrie Ediţia cu nr. XV a Festivalului Egalităţii de Gen, o campanie anuală care aduce mai aproape de comunitate alternativa pozitivă la relaţiile inegale de putere care produc nedreptate, abuz şi discriminare.
Egalitatea de gen face un serviciu întregii societăţi: echilibrul în drepturi şi participare responsabilă este nu doar în beneficiul femeilor, ci al tuturor. În această ediţie aniversară, organizaţia şi-a propus să pună accent pe problemele cu care se confruntă bărbaţii şi pe modul în care egalitatea de gen poate deveni un aliat în rezolvarea lor. Mare parte dintre activităţi vor fi uşor accesibile online.
Festivalul include dezbateri pe tema gestionării emoţiilor şi controlului agresivităţii cu psihologi apreciaţi precum Gaspar Gyorgy şi Raul Lupaş. „Asociaţia A.L.E.G. lucrează de peste 15 ani în prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Am realizat cât de distructivă este pentru femeile care o îndură, pentru copiii care sunt martori, dar şi pentru bărbaţii care o practică cel mai des: se aleg cu înstrăinare de cei apropiaţi, însingurare, sănătate compromisă, dependenţe. Ediţia din acest an a festivalului îşi propune să încurajeze mai mulţi bărbaţi să se alăture eforturilor de prevenire: violenţa nu e o soluţie pentru nimeni” declară Liviu Gaja, vice-preşedinte A.L.E.G. şi psiholog de profesie.
Acest mesaj e susţinut şi de artistul Dan Perjovschi – care împreună cu voluntarii A.L.E.G. invită tinerii să se exprime creativ pe acest subiect joi, 22 octombrie de la ora 16.00 la zidul de lângă Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu. Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii Starea Naţiei, ne provoacă în data de 24 octombrie la dezbaterea live „Drepturi egale: ce pierd versus ce câştigă bărbaţii”. Poate că emanciparea femeilor înseamnă că bărbaţii împart puterea de decizie, dar împart şi greutatea responsabilităţii. Când nu mai este neapărat principala sursă de venit într-un cuplu, cum se schimbă viaţa unui bărbat şi mai ales, cum îşi cântăreşte el reuşita în viată? Cum creştem băieţi care să ajungă la maturitate să se simtă oameni împliniţi fără a apela la anesteziere afectivă prin droguri, alcool sau alte comportamente compulsive?
Pe 23 octombrie, la Biblioteca Vie Online, cei interesaţi vor putea sta de vorbă atât cu cupluri care inspiră, prin faptul că partenerii se susţin reciproc, cât şi cu bărbaţi care inspiră, adică îşi găsesc echilibrul şi valoarea în afara opţiunii înguste „ori cântă cocoşul, ori eşti sub papuc”. Cum arată calea de mijloc şi ce spun cei care o pun în practică zi de zi? Cum e pentru bărbaţii care resping presiunea de a nu arăta niciodată vulnerabilitate? Dar pentru cei din grupuri minoritare? Înscrierile pentru acest atelier se vor face pe pagina de Facebook a Festivalului Egalităţii de Gen https://www.facebook.com/festivalulegalitatiidegen.
Ediţia din acest an a festivalului se realizează cu sprijinul organizaţiilor Global Fund For Women şi Empower.