Alte modificări legislative vin în sprijinul cetăţenilor români care aleg să lucreze în străinătate se referă la:
– Definirea lucrătorului sezonier şi a activităţilor care se desfăşoară în funcţie de succesiunea anotimpurilor;
– Punerea la dispoziţia lucrătorului român a contractului de muncă sau a documentului echivalent în limba română şi tradus în limba statului de primire sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională;
– Partea română va negocia inclusiv condiţiile de cazare oferite de angajatori, care trebuie să respecte normele naţionale din statul de primire, acordarea unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei zilnice, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România, pe perioada în care lucrătorii sezonieri şi-au desfăşurat efectiv activitatea;
– Introducerea unor noi elemente obligatorii în ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate, precum: domiciliul fiscal al angajatorului; salariul minim/tariful minim garantat în plată prin legislaţia statului de primire; datele de contact ale autorităţilor locale din statul de primire la care lucrătorul cetăţean român poate depune o reclamaţie cu privire la nerespectarea contractului de muncă; decontul de transport dus-întors între domiciliul din România şi locul de muncă din statul de primire etc.
Acest proiect de lege vine în sprijinul lucrătorilor români sezonieri, în scopul asigurării condiţiilor de călătorie, asigurare medicală, cazare şi condiţii de muncă decente.
PREŞEDINTE
Adrian Solomon
15 octombrie 2020