Am luat act de comunicarea celor 6 organizaţii patronale reprezentative la nivel naţional prin care se solicită Parlamentului să respingă modificările adoptate în Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor cu privire la Legea dialogului social nr. 62/2011.
În curând se împlinesc 10 ani de la adoptarea legii dialogului social 62/2011, lege făcută cadou organizaţiilor patronale într-un context de criză economică. La acel moment, pentru că noile prevederi le erau profund favorabile, organizaţiile patronale nu au mai invocat nevoia de a analiza şi de a dezbate, reamintim, legea 62/2011 a fost adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului de la vremea aceea.
Actualul proiect de lege avizat favorabil de Comisia pentru Muncă şi transmis Plenului Camerei Deputaţilor pentru aprobare, nu face decât să reinstituie o stare de echilibru între angajatori şi angajaţi prin reprezentanţii lor. Avizul Comisiei pentru Muncă a fost dat după mai bine de 2 ani de dezbateri.
Proiectul în cauză a fost depus la Comisie pentru raport la finalul lunii noiembrie 2018 , în toată această perioadă atât patronatele, cât şi sindicatelor au participat la nenumărate întâlniri, au fost prezentate, evaluări, argumente, analize. Patronatele, ca şi sindicatele au avut astfel ocazia să-şi prezinte punctele de vedere şi să le susţină cu argumente. Sigur că în final decizia trebuie să fie una asumată politic, însă această decizie vine după ascultarea argumentelor tuturor părţilor. Patronatele acuză membrii Comisiei de Muncă de o abordare pe care ei o practică pe scară largă la nivel de companie, şi pe care o invocă ca un drept. Această abordare se numeşte consultare. Li se pare nedrept şi incorect că sunt ascultaţi fără ca Parlamentul să-şi asume punctul lor de vedere, dar li se pare extrem de normal ca la nivel de întreprindere sau sector să consulte organizaţiile sindicale sau reprezentanţii salariaţilor iar în final decizia să le aparţină.
Timp de 10 ani patronatele au înţeles să exploateze intensiv toate „oportunităţile” oferite de Legea 62/2011 pentru a ocoli şi în final a distruge negocierile colective la nivel de companie dar în special la nivel de sector. Au făcut tot ce s-a putut pentru a fărâmiţa dialogul social, pentru a elimina organizaţiile sindicale din întreprinderi prin înlocuirea acestora cu pseudo-structuri de dialog controlate de angajatori, aşa-zişi reprezentanţi ai salariaţilor.
Efectele sunt vizibile atunci când ne uităm la indicatorii sociali. Am consolidat un model de creştere economic de tip junglă, supravieţuieşte fiecare cum poate, plasa de siguranţă specifică unei economii europene moderne e atât de jos încât se poate spune că sprijină doar supravieţuirea. Cei săraci au devenit şi mai săraci, cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi.
Apelul la dialog social transmis de organizaţiile patronale se traduce de fapt printr-un avertisment dat clasei politice. Nu este pentru prima dată când organizaţiile patronale trimit astfel de avertismente. Presiunea exercitată în acest mod de organizaţiile patronale este tot o formă de dialog cu forţa.
Da, dialogul cu forţa este mai bun decât lipsa dialogului, conflictele de muncă şi obligaţia de a face diligenţele necesare pentru negocieri colective sunt statuate de convenţii internaţionale şi sunt considerate drepturi fundamentale ale lucrătorilor tocmai pentru a asigura un echilibru de forţe între angajator şi angajaţi.
De 10 ani încercăm să găsim o abordare comună şi o cale de a stabili o serie de teme de interes pentru partenerii sociali naţionali – patronate şi sindicate. De 10 ani încercăm să găsim o cale de a avea un prim contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate. Din păcate toate abordările noastre s-au lovit de lipsa de interes a organizaţiilor patronale.
A fost foarte clar pentru noi, după multe tentative de a aduce la masă organizaţiile patronale, că acestea nu sunt interesate de un dialog social real la nivel sectorial şi la nivel naţional. Păstrarea negocierilor colective exclusiv la nivel de întreprindere, înlocuirea organizaţiilor sindicale cu reprezentanţii salariaţilor şi o bună poziţionare în relaţia cu Guvernul şi Parlamentul sunt singurele aspecte de interes pentru organizaţiile patronale.
Proiectul de lege nu poate să dezbine dialogul social, aşa cum clamează patronatele în comunicatul lor, pentru că acesta pur şi simplu nu există!!!!
Ni se pare o ipocrizie declaraţia patronatelor, dintr-o dată preocupate de stabilitatea locurilor de muncă şi de soarta celor ce au devenit şomeri în plină perioadă de pandemie. Locurile de muncă nu sunt obiecte care se pierd şi se regăsesc. Locurile de muncă se pierd ca urmare a deciziilor unui angajator. Responsabili pentru pierderea locurilor de muncă sunt angajatorii şi reprezentanţii lor, respectiv organizaţiile patronale.
Le reamintim organizaţiilor patronale 3 cifre semnificative pentru preocuparea lor de a păstra locurile de muncă:
– 703.341 de locuri de muncă au fost pierdute în perioada 15.06 – 11.09.2020,
– 344.673 din aceste locuri de muncă pierdute erau ocupate de persoane ce nu mai aveau un alt loc de munca, aceste persoane sunt astăzi şomeri şi au nevoie de sprijin sa supravieţuiască şi de asistenţă pentru a-şi găsi un loc de muncă .
– peste 180 mii de lucrători au avut în perioada de urgenţă contractele de muncă suspendate, cu venituri 0, în condiţiile în care aveau acces la sprijin din partea statului pentru şomaj tehnic.
România s-a împrumutat pentru a finanţa scheme de sprijin pentru păstrarea locurilor de muncă, vom suporta toţi costurile aferente acestui împrumut. La adoptarea reglementărilor pentru aceste scheme de sprijin am cerut organizaţiilor patronale să manifeste solidaritate cu statul şi lucrătorii şi să nu procedeze la distribuirea de dividende în perioada în care aplică munca cu timp redus. Ne-am lovit însă de o poziţie extrem de vehementă manifestată de patronate. Statul să suporte costurile aferente reducerii timpului de lucru, salariatul să-şi asume reducerea salariului, dar participarea angajatorilor în asumarea acestei situaţii dificile să fie 0, eventual dacă se poate să şi câştige ceva.
În acest context ni se pare ipocrită preocuparea exprimată de cele 6 confederaţii patronale pentru cei 350 mii de şomeri, precum şi grija pentru sănătatea şi siguranţa lucrătorilor. Angajatorii vorbesc de creare de locuri de muncă dar nu spun nimic despre precaritatea acestor locuri de muncă.
Comunicatul organizaţiilor patronale este în mod cert un atac virulent la drepturile fundamentale ale lucrătorilor.
Flexibilizarea excesivă a relaţiilor de muncă, transformarea lucrătorilor în sclavi moderni, transferarea costurilor aferente organizării şi funcţionării companiei către lucrători, reducerea până la eliminare a responsabilităţilor asumate de angajatori pentru salariaţii săi, sunt doar câteva din tendinţele observate în abordarea patronatelor din ultimii ani şi nu în ultimul rând, reprezintă motivaţia pentru care circa 5 milioane de români în vârstă de muncă au ales să-şi găsească soluţii, pentru ei şi familiile lor, pe pieţe ale muncii unde pregătirea lor profesională, aptitudinile şi munca le sunt apreciate.
Facem apel către partidele politice reprezentate în Camera Deputaţilor să voteze raportul Comisiei pentru Muncă şi să adopte proiectul de lege, astfel încât să se restabilească echilibrul în relaţia angajator – lucrător.