A început o cercetare amplă cu scopul îmbunătăţirii situaţiei tinerilor din Sfântu Gheorghe
În data de 28 octombrie 2020 în cadrul unei mese rotunde virtuale Asociaţia Grup de Acţiune Locală SEPSI, împreună cu firma de consultanţă Suppedito din Cluj-Napoca, au prezentat planul de cercetare internaţional intitulat „Uplift: Căi şi politici urbane pentru combaterea inegalităţilor în rândul generaţiilor viitoare. Între principalele oraşe implicate se află şi Sfântu Gheorghe alături de Amsterdam, Barakaldo şi Tallinn.
Proiectul va dura trei ani şi este implementat în cadrul programului Comisiei Europene Orizont 2020. Coordonatorul proiectului este Institutul Metropolitan de Cercetare din Budapesta şi implică nouă ţări europene
La eveniment au participat: domnul primar Antal Andras Arpad, reprezentanţi ai mai multor instituţii de învăţământ, precum şi o serie de instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale care lucrează direct cu tinerii.
Masa rotundă a fost deschisă de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, care şi-a exprimat încrederea, ca în urma cercetării, să se introducă măsuri care vor servi interesele tinerilor.
Domnul Antal Arpad a subliniat sprijinul municipalităţii Sfântu Gheorghe şi asigurarea resurselor financiare necesare, prin atragerea de fonduri nerambursabile. În deschiderea mesei rotunde Toth Birtan Csaba, în calitate de preşedinte al Asociaţiei GAL SEPSI a relatat că, deşi nu este specialist în educaţie, recunoaşte că una dintre măsurile cheie care pot ajuta la recuperarea zonelor marginalizate este educaţia, astfel este deosebit de mulţumit că atât asociaţia, cât şi oraşul participă la proiect.
Evenimentul a continuat cu prezentarea cercetării Uplift de către coordonatorul proiectului Gerohazi Eva, cercetător la Institutul Metropolitan de Cercetare. Scopul principal al proiectului este acela de a avea o înţelegere şi o analiză mai profundă a proceselor care generează inegalităţi sociale în oraşele europene, pe de o parte, şi de a analiza situaţia tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani afectaţi de inegalităţi, pe de altă parte. Alături de cercetarea ştiinţifică, obiectivul general al proiectului este de a dezvolta şi implementa experimental noi mecanisme în patru oraşe europene, inclusiv Sfântu Gheorghe, care vor permite un feedback continuu între factorii de decizie şi tinerii afectaţi de diferite politici publice.
Măsurile specifice desfăşurate în Sfântu Gheorghe au fost prezentate de echipa Suppedito SRL – Andrada Tobias, Olimpiu Bela Lăcătuş-Iacob, Gabriella Tonk şi Julia Adorjani. Proiectul a fost lansat în data de 1 ianuarie 2020, până în prezent au fost dezvoltate activităţile pregătitoare şi metodologia de lucru. Cercetarea cuprinde mai multe etape, astfel în următoarele şase luni va avea loc un sondaj general la nivelul instituţiilor şi în rândul tinerilor. Pe baza colectării datelor statistice şi a interviurilor profesionale, cercetătorii vor identifica domeniile care necesită intervenţie şi care pot fi remediate la nivel local. În faza finală, va începe activitatea comună a tinerilor, a factorilor de decizie şi a organizaţiilor care vor dezvolta unui pachet de măsuri pentru a ajuta noile generaţii să evolueze în educaţie, şi indirect în ocuparea forţei de muncă.
De asemenea, aceste măsuri vor fi implementate parţial până la sfârşitul proiectului adică 31 decembrie 2022.
În timpul întâlnirii, participanţii şi-au manifestat interesul pentru iniţiativă, astfel încât întâlnirile şi interviurile personale vor fi programate până la sfârşitul săptămânii, iar colectarea datelor statistice va începe săptămâna viitoare.
Informaţii cuprinzătoare despre proiectul Uplift sunt disponibile la www.uplift-youth.eu în limba engleză. În limba română, informăm părţile interesate cu privire la stadiul proiectului pe site-ul Asociaţiei Grupului de Acţiune Locală Sepsi: www.galsepsi.ro.