Misiuni şi intervenţii ale pompierilor militari cărăşeni în săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
În perioada 26 octombrie – 01 noiembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, au gestionat un număr de 70 de misiuni pentru situatii de urgentă, astfel :
Au fost executate un număr de 59 de misiuni SMURD , dintre care 55 de misiuni au fost în urma apelului 112 de solicitare a asistenţei medicale de specialitate în cazul persoanelor cu diferite afecţiuni medicale sau de altă natură, alte 4 intervenţii tip SMURD fiind executate de pompierii militari cărăşeni în urma unor accidente rutiere produse pe raza judeţului Caraş-Severin.
Alte 4 misiuni au fost executate pentru salvarea persoanelor şi bunurilor acestora în cazul intervenţiilor specifice pentru stingerea incendiilor izbucnite la gospodării ale populaţiei (Borlovenii Noi, Caransebeş, Ciclova Română) şi la o societate comercială (Caransebeş), 5 misiuni de protecţie civilă (asanare muniţie în municipiul Reşiţa – 3, misiuni de decontaminare personal şi autospeciale, în urma transportului de persoane confirmate pozitiv – 2), precum şi o intervenţie de degajare a drumului în urma căderii unui copac pe partea carosabilă in municipiul Reşiţa.
Totodată, au continuat acţiunile şi activităţile pe linia prevenirii şi limitării infectării cu noul coronavirus, prin transmiterea mesajelor audio mobile, de către autospecialele inspectoratului nostru cât şi prin mijloace audio/video fixe, amplasate pe raza municipiului Reşiţa şi în incinta spaţiilor comerciale mari, mesajele de informare a populaţiei fiind transmise regulat şi de posturile de radio/tv locale.
De asemenea, s-au executat un număr 22 de activităţi de instruire şi informare a populaţiei cu privire la măsurile pentru prevenirea şi limitarea infectării cu noul coronavirus, atât în spaţiile publice aglomerate, cât şi la sediul unor instituţii, unităţi de învăţământ, sedii ale unor unităţi administrative, lăcaşe de cult, unităţi de cultură şi recreere.
Specialiştii inspectoratului au participat la un număr de 86 de acţiuni punctuale, în cooperare cu celelalte instituţii locale cu atribuţii de control sau independent, acţiuni în urma cărora au fost verificate respectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus, atât la nivel de societăţi şi instituţii cat şi în spaţiul public la persoane fizice, fiind aplicate un număr de 50 de sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale in domeniul respectării normelor privind prevenirea şi limitarea răspândirii coronavirusului SARS CoV -2.
Pe această cale, reamintim cetăţenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19) este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual, prin respectarea regulilor şi recomandărilor făcute de autorităţi, pentru ca împreună să reuşim diminuarea efectelor acestei pandemii.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Purtător de cuvânt Lt. Manofu Adrian