Analistul politic Radu Tudor a spus, miercuri, că după audierea ministrului Grațiela Gavrilescu în dosarul cunoscutei OUG 13, s-ar putea să mai urmeze și alți membri ai Guvernului sau chiar premierul Sorin Grindeanu să ajungă la DNA.
”S-ar putea ca după Grațiela Gavrilescu să mai urmeze, s-ar putea să-l mai vedem și pe premier, și pe ministrul de Externe audiați, că au semnat pentru acea ordonanță premierul și alți patru miniștri”, a spus Radu Tudor, miercuri, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Grațiela Gavrilescu, ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, a fost audiată, miercuri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit unor surse, ministrul Gavrilescu are calitatea de martor în celebrul dosar Ordonanța nr. 13.
Ea a refuzat să facă declaraţii presei la intrarea în DNA.