Calea Victoriei a devenit în acest sfârșit de săptămână cea mai mare galerie în aer liber. „Realitate augmentată” este tema celei de a 14-a ediții a „One Night Gallery”. Cu ajutorul telefonului mobil, iubitorii de artă au devenit parte activă a expoziţiei.
Traseul de realitate augmentată începe de la Piața Universității și se încheie la Piața Victoriei. 13 spații, unele atipice, găzduiesc lucrările expoziției „Love Alina Bohoru”.
Transformarea realității virtuale în cea augmentată i-a captivat pe cei care s-au plimbat sâmbăta seara pe Calea Victoriei.
Expoziția te îndeamnă să descoperi și două personaje care pot fi controlate prin telefonul mobil.
Daniel Dude, jurnalist TVR: „Pandemia de coronavirus a schimbat regulile și în lumea artei. Pentru a păstra distanța socială, organizatorii au transformat Calea Victoriei în galerie în aer liber. Bucureștenii pot vedea lucrările prin geamuri sau pot deveni personaje active prin intermediul telefoanelor„.
Expoziția de new media art, proiect realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Expo Arte, poate fi admirată şi în această seară.
Luna viitoare, expoziția va ajunge în Timișoara și Cluj.
sursa: http://stiri.tvr.ro/