Ambasada SUA la Bucuresti a postat pe pagina de Facebook un mesaj in care felicita noul Guvern si noul Parlament al Romaniei, dar insista pe sustinerea eforturilor presedintelui Klaus Iohannis si ale institutiilor judiciare in vederea aplicarii statului de drept.
SUA sustin eforturile presedintelui Iohannis si ale institutiilor judiciare de aplicare a legii
„Ambasada Statelor Unite ale Americii felicita noul Guvern si noul Parlament al Romaniei. Asteptam cu interes sa colaboram cu prim-ministrul Sorin Grindeanu si cu membrii cabinetului sau pentru a dezvolta si mai mult Parteneriatul nostru Strategic, al carui scop este cresterea securitatii comune, sporirea prosperitatii reciproce a natiunilor noastre si consolidarea institutiilor democratice. Parteneriatul nostru se bazeaza si pe angajamentul fata de buna guvernare si de consolidarea statului de drept. De asemenea, Statele Unite sustin ferm eforturile presedintelui Klaus Iohannis si ale institutiilor judiciare si de aplicare a legii in aceste privinte. Ii indemnam pe toti reprezentantii ramurilor executiva, legislativa si judiciara din Romania sa colaboreze pentru a continua lupta tarii impotriva coruptiei si pentru a asigura credibilitatea conducerii si institutiilor Romaniei”, precizeaza mesajul ambasadei.
Klaus Iohannis a inclus in discursul sau de la sedinta noului Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) un atac dur la adresa politicienilor penali. ”Unii politicieni cu dosar penal au impresia ca sunt baieti buni, ca au luat mult voturi”, a spus presedintele, indemnandu-i pe magistrati sa ”ramana demni, nu sa devina obedienti”, atunci cand ”presiunea devine mare”. In acelasi timp, Iohannis a avertizat ca va lupta impotriva unei legi a amnistiei si i-a atacat dur pe Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu.
Iohannis a mai spus ca o lege a amnistiei si a gratierii este un „deziderat” al unor politicieni, dar este inacceptabila, mai ales ca se poate pune in discutie si „albirea” dosarelor unor oameni politici cu probleme. Presedintele a afirmat ca se va opune „cu toata greutatea si puterea functiei prezidentiale” unei astfel de legi.
Distribuie: