Organizația Mondială a Sănătății (OMS) transmite un mesaj clar pentru toate statele lumii în perioada pandemiei de coronavirus: deschiderea școlilor se face numai dacă transmiterea comunitară este controlată și la un nivel scăzut.
Categorie: Sanatate
Un fost inginer dintr-una din cele mai mari uzine auto din Italia a creat un dispozitiv de blocare a transmiterii coronavirusului în interacţiunea apropiată dintre oameni, relatează Realitatea PLUS. Supranumit Mister ABS, italianul a creat aparatura minune care deja a intrat în teste la Universitatea din Torino.
Ministrul Sănătăţii – Nelu Tătaru se află, joi, la Brașov. Oficialul a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții spitalelor și cei ai autorităților locale și i-a avertizat pe directorii spitalelor din Braşov că, în următoarea perioadă, vor fi nevoiţi să gestioneze un număr crescând de cazuri de infectări cu noul coronavirus
Şedinţa Senatului programată să înceapă joi, la ora 12.00 a fost suspendată până la definitivarea proiectului privind carantinarea şi izolarea în Comisia juridică. Votul final ar trebui să înceapă la ora 16.00, potrivit Realitatea PLUS. Premierul Ludovic Orban a anunţat că va participa la şedinţa Senatului în care se va dezbate proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, joi, că trei cetăţeni români care se află în Grecia au fost confirmaţi cu noul coronavirus, doi fiind la Salonic şi unul Insula Corfu. Astfel că numărul turiștilor români din Grecia depistați pozitiv cu noul coronavirus a ajuns la opt în ultimele două săptămâni.
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut, în cadrul şedinţei de guvern organizate miercuri după-amiază, intensificarea acţiunilor autorităţilor pentru asigurarea respectării măsurilor anticoroavirus, în principal în sectorul turismului, notează Mediafax. Măsura îi vizează și pe turiștii români care își petrec vacanțele în această țară.