Brad Pitt a acuzat-o pe Angelina Jolie ca expune viata privata a copiilor lor si i-a cerut judecatorului sa secretizeze detaliile privitoare la acestia in cadrul procesului de divort, extrem de mediatizat, de sotia sa, relateaza vineri AFP. Avocatii lui Pitt (52 de ani) afirma ca actrita, care a intentat divort in luna septembrie, nu este interesata suficient de bunastarea copiilor cuplului si sustin ca echipa legala a acesteia tinde sa ii denigreze public pe copii — potrivit unei motiuni depuse miercuri la o instanta din Los Angeles.
Echipa actorului argumenteaza ca vedeta din „Maleficent” a incalcat in special un acord privind protectia vietii private a celor sase copii, cu varste cuprinse intre 8 si 15 ani, dezvaluind numele psihoterapeutilor consultati de catre familia lor. Jolie, care doreste divortul de actor, pe motiv de „diferente ireconciliabile”, a cerut custodia completa a copiilor, in timp ce actorul isi doreste custodia comuna.
Pitt a primit pana in prezent permisiunea de a-si vizita copiii, dintre care trei au fost adoptati, doar sub supravegherea un terapeut, in cadrul unui acord de custodie temporara. O audiere care analizeaza motiunea depusa de Brad Pitt a fost fixata pentru data de 17 ianuarie.