Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a afirmat, miercuri, la TVR, ca investitiile autoritatilor locale pentru anul 2017 sunt „compromise” pentru ca presedintele Klaus Iohannis a intarziat trei saptamani promulgarea bugetului de stat, ceea ce conduce la intarzieri in contractarea si derularea lucrarilor, scrie News.ro.
„S-a intarziat bugetul cu trei saptamani, timp in care autoritatile locale nu au putut sa isi aprobe bugetele, din cauza faptului ca nu exista bugetul national. Asta inseamna ca investitiile pentru acest an sunt aproape compromise”, a afirmat ea.
Ministrul a spus ca abia in luna martie vor putea autoritatile locale sa-si aprobe bugetele propri, de cand va curge un termen de o luna pentru efectuarea documentatiei pentru investitii, iar licitatiile vor dura cel putin sase luni. In aceste conditii, se va ajunge in luna octombrie, cand lucrarile sunt sistate din cauza vremii.
„S-au compromis investitiile pe anul acesta? Din vina cui?”, a continuat ea.