Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis luni seara două avertizări Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Covasna, Harghita, Braşov şi Botoşani, valabile până marţi dimineaţa.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Homorod şi Cormoş (afluenţi ai râului Olt), în judeţele Covasna, Harghita şi Braşov.
Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Cormoş.
Avertizarea emisă de hidrologi în aceste zone este valabilă până marţi, la ora 08.00.
De asemenea, marți la ora 07.00 este în vigoare un Cod roşu de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinul hidrografic Isnovăţ (afluent al râului Prut), în judeţul Botoşani.
De altfel, în județul Botoșani, pârâul Isnovat a ieşit din albie, luni seară, şi a inundat DN29A Rediu – Rădăuţi Prut, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu, pentru Agerpres.
În intervalul orar 19.20 – 21.00, pe raza localităţii Rediu s-au înregistrat precipitaţii însemnate cantitativ, care au atins 108 l/mp.De asemenea, la Rediu au fost inundate 6 gospodării.În acelaşi timp, la Oroftiana, cota de pericol pe râul Prut a fost depăşită cu 44 centimetri. Nivelul apei a ajuns la 694 centimetri.
sursa: http://stiri.tvr.ro/