În cauză s-a stabilit faptul că, în luna iunie 2020, o persoană a introdus în ţară, din Germania, o cantitate mare de amfetamină şi pastile extasy în vederea comercializării către alţi distribuitori şi consumatori de pe raza judeţului Bihor, la preţuri de 250 – 300 lei/gr. de amfetamină şi 60 – 100 lei/pastilă de extasy.
La data de 22.06.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Oradea au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unei persoane după ce aceasta a vândut, contra sumei de 30.000 lei, cantitatea de 200 pastile extasy şi 200 grame amfetamină.
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite 503 gr. de amfetamină, 1.430 pastile de extasy, 22 pastile parţial rupte, 17 gr. fragmente pastile de extasy şi 13 gr. pulbere provenită din pastilele de extasy, un cântar de mare precizie şi sumele de 6.786 de lei şi 415 euro.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au fost conduse, în vederea audierii, un număr de două persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.