Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat, ascuns pe platforma unui tren de marfă, un cetăţean libian care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 22.06.2020, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Curtici, judeţul Arad, au descoperit, în urma controlului efectuat la un tren de marfă ce transporta autoturisme cu destinaţia Germania, o persoană de sex masculin, ascunsă pe platforma garniturii, sub un autoturism.
Bărbatul a fost dus la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este cetăţean libian, în vârstă de 19 ani. Tânărul a declarat ca intenţiona să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Doi cetăţeni români căutaţi de autorităţi, depistaţi la PTF Nădlac II
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente două persoane căutate de autorităţile germane.
* În data de 23.06.2020, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, cetăţeanul român S.L., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în judeţul Caraş Severin.
La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile germane, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiunii de furt.
* Tot în data de 23.06.2020, ora 01.00, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român S.M., în vârstă de 39 de ani, având domiciliul în judeţul Caraş Severin.
Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele femeii era emis, de către autorităţile germane, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiunii furt.
În ambele cazuri, persoanele au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al I.T.P.F Oradea
Comisar-şef de poliţie BONDAR LAURA BEATRICE