La data de 30.10.2020, a fost introdus în Arestul IPJ Suceava un tânăr de 29 ani domiciliat în comuna Stroieşti, împotriva căruia Tribunalul Suceava a emis mandatul de arestare preventivă din 17.12.2018, prin care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tentativă la infracţiunea de omor” constând în aceea că la 30.11.2018, în timp ce se afla pe terasa unui bar din satul Stroieşti, comuna Stroieşti, în urma unui conflict cu un alt bărbat, l-a lovit pe acesta în mai multe rânduri cu un obiect înţepător/tăietor provocându-i multiple leziuni, care au necesitat la acest moment pentru vindecare 17 – 19 zile îngrijiri medicale, leziuni care au pus viaţa victimei în primejdie.
Tânărul de 29 de ani a fost identificat în zona locuinţei de domiciliu de către poliţiştii SIC Urmăriri Suceava.
Tânărul figura urmărit la nivel naţional şi internaţional.
Dosare penale la regimul rutier.
La data de 30.10.2020, ora 15.30, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timp ce desfăşura activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza comunei Vicovu de Jos, pe drumul comunal Remezeu, a efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, moment în care conducătorul autoturismului a ignorat semnalele de oprire şi a mărit viteza de deplasare.
S-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar după aproximativ 2 km, autoturismul a fost blocat.
Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 48 ani din com. Vicovu de Jos.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcool test, rezultatul fiind de 0.95 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi în vederea recoltării de probe biologice.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul are permisul de conducere reţinut, ca urmare a săvârşirii la data de 07.07.2020 a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză, urmează a se efectua cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.
La 30.10.2020, ora 23:30, în timp ce poliţiştii SPR 9 Şcheia se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi efectuau serviciul de patrulare pe strada Codrului de pe raza localităţii Mihoveni, au observat în trafic autoturismul care efectua o manevră de mers înapoi.
În continuarea verificărilor, s-a procedat efectuarea semnalului regulamentar de oprire, ocazie cu care conducătorul autoturismului a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei.
Cu ocazia legitimării s-a stabilit că autoturismul era condus de către un bărbat în vârstă de 20 de ani din sat Mihoveni, comuna Şcheia, acesta fiind singur în maşină.
Totodată, şoferul a afirmat faptul că nu posedă permis de conducere. Ulterior, cu ocazia verificării persoanei în bazele de date s-a stabilit faptul că nu posedă permis de conducere.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.