Vineri, 16 octombrie şi sâmbătă, 17 octombrie, ora 19.00, la Teatrul Evreiesc de Stat
Teatrul Evreiesc de Stat deschide stagiunea 2020-2021 cu o PREMIERĂ: CELE MAI FRUMOASE ZILE ALE TINEREŢII MELE, dramatizare de Liana Ceterchi după jurnalul Anei Novac, traducere Anca Domnica-Ilea. Scenografia poartă semnătura Vioricăi Petrovici, iar coregrafia îi aparţine Mălinei Andrei. Ilustraţia muzicală este realizată de Bogdan Lifşin şi Sergiu Marin, iar conceptul video este semnat de Liviu Alecu. Asistenţă regie: Anka Levana. Din distribuţia spectacolului fac parte Maia Morgenstern, Katia Pascariu, Viorica Bantaş, Alexandra Fasolă, Anka Levana, Iolanda Covaci, Luana Stoica, Natalie Ester şi Teodora Toader.
Spectacolul va avea loc la sediul TES (str. Iuliu Barasch, nr. 15) vineri, 16 octombrie şi sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 19.00. De asemenea, va exista şi o difuzare online a spectacolului – sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 19.00 – pe pagina de Facebook TES (https://www.facebook.com/teatrulevreiesc/) şi pe contul oficial de YouTube (https://www.youtube.com/teatrulevreiesc). Transmisia online va fi gratuită, fără necesitatea achiziţionării de bilete.
Ana Novac, pe adevăratul ei nume Zimra Harsany, născută la Dej, deportată în 1943 la Auschwitz, la vârsta de 14-15 ani, o Anne Frank din Transilvania, este memorialistă, supravieţuitoare a lagărului de exterminare de la Auschwitz, autoarea singurului jurnal „pe viu” care a izbuit să iasă de acolo.
„Era una din rarele supravieţuitoare şi unica deportată care reuşise să ţină un jurnal ce devenise singura raţiune a îndârjirii ei de a rămâne în viaţă. Inuzitată era şi ironia nimicitoare cu care-şi nara experienţa şi ale cărei accente nu le-am mai regăsit în scrierile niciunui alt martor.” (Monica Lovinescu).
„Azi sunt convinsă că numai datorită jurnalului am supravieţuit. (…) A fost un mod de a supravieţui supravieţuirii”. (Ana Novac)
„Cele mai frumoase zile ale tinereţii mele” devine un instrument psihologic de respingere critică şi de depăşire a traumei. Filonul ironic ţesut cuvânt cu cuvânt în fiecare amintire, în fiecare paragraf, îi permite autoarei reconstruirea şi transmiterea propriei experienţe din universul lagărului de concentrare. Aprofundând enigma umanităţii şi a răului, scrisul devine modalitatea de a depune mărturie şi de a înţelege realitatea, transformând în cuvinte ceea ce la început pare de nedescris şi ordonând experienţe de neînţeles, pentru a le transmite, ca un strigăt, către cei din viitor. Ana Novac îşi manifestă rezistenţa îndârjită în faţa ororii, transformându-şi jurnalul de lagăr în principalul instrument de apărare şi revoltă. Jurnalul devine o modalitate de atac împotriva celor responsabili de „cele mai frumoase zile ale tinereţii sale”: „N-am mai avut decât un singur gând: să-i strivesc, rămânând în viaţă cu orice preţ, o Evreică în plus, care să-i vadă reci şi spânzuraţi!”, expresie a furiei şi a disperării, cât şi antidot împotriva suferinţei trăite.
Trăind infernul, Ana Novac înregistrează suferinţa cu o remarcabilă luciditate faţă de mizeria umană, faţă de absurditatea războiului, faţă de intangibilitatea frontierei dintre călăi şi victime: „Meseria mea sunt cuvintele. Să le găsesc pe cele mai precise si mai percutante – pentru a surprinde incoerenţa lumii în care trăiesc. Să fiu un martor onest pentru lumea asta!”
Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Asociaţiei Limes şi al Fundaţiei Familiei „Menachem H. Elias”.