Cu ocazia Zilei europene a justiţiei civile, sărbătorită în data de 25 octombrie, Tribunalul Mureş a organizat un concurs online de eseuri, având ca temă „Justiţia prin ochii tinerilor”, în scopul de a-i aduce pe aceştia cât mai aproape de actul de justiţie şi de a fi observat modul lor de percepţie asupra sistemului judiciar.
Competiţia s-a adresat elevilor din judeţul Mureş şi s-a organizat pe două secţiuni, respectiv clasele IV-VIII şi IX-Xl, la concurs înscriindu-se un număr de 18 elevi.
Comisia de jurizare a lucrărilor a fost formată din magistraţi ai Tribunalului Mureş, şi anume doamna Marilena Bureţea, judecător la secţia civilă, doamna Camelia Rodica Greabu, judecător la secţia penală şi doamna Măria Ristache, judecător la secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi jurnalişti ai mass-media mureşene: doamna Dorina Matiş – jurnalist al Agenţiei de Presă Agerpres şi doamna Letiţia Oana Bota, redactor la cotidianul .Cuvântul Liber”.
În aprecierea eseurilor s-a urmărit, în principal, modul de abordare a temei, originalitatea şi cursivitatea lucrării, prezentarea opiniei personale şi argumentarea punctului de vedere al tinerilor autori.
La secţiunea claselor IV- VIII, eseul care a întrunit cel mai mare punctaj a fost cel realizat de Mărăcine Alisia, elevă în clasa a IV-a A a Şcolii Gimnaziale Sâncraiu de Mureş, iar la secţiunea claselor IX- XII cel realizat de Kelemen Cristina, elevă în clasa a XII-a A a Colegiului Naţional Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş.
Lucrările câştigătoare de la ambele secţiuni vor fi publicate în cotidianul local „Cuvântul Liber” precum şi pe portalul Tribunalului Mureş, secţiunea „Informaţii de interes public”.
Tribunalul Mureş doreşte să mulţumească elevilor care au participat la acest concurs pentru interesul arătat şi pentru munca depusă, precum şi profesorilor îndrumători şi reprezentanţilor presei locale pentru colaborare.
Ne deschidem virtual porţile în acest an şi punem la dispoziţia tuturor persoanelor interesate – cetăţenilor, profesioniştilor dreptului, studenţilor şi auditorilor de justiţie, în format electronic, materialele de informare precum şi ghidurile elaborate şi adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, care pot fi accesate pe portalul instanţei.
judecător Teodora Albu
vicepreşedintele Tribunalului Mureş
expert, Veronica Ţambrea