Având în vedere declaraţiile domnului Dan Nicusor – în prezent ales primar general al municipiului Bucureşti – referitoare la implicarea Poliţiei Române în măsuri de carantinare „pe străzi”, în Bucureşti, Biroul de presă al Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Poliţia Română are o lege de organizare şi funcţionare şi proceduri de intervenţie adoptate numai în conformitate cu legea.
Poliţiştii români se subordonează numai pe cale ierarhică şefilor profesionali şi pe verticală în sus până la autoritatea de top a instituţiei de forţă denumită M.A.I., respectiv ministrul afacerilor interne, domnul Ion Marcel Vela.
În aceste condiţii poliţiştii bucureşteni – poliţişti români nu au nicio legătură cu deciziile, declaraţiile în cauză ale domnului Dan Nicuşor.
Poliţiştii români sunt numai în slujba ţării şi a cetăţenilor României în faţa cărora au depus Jurământul de Credinţă.
Aşa să ne ajută Dumnezeu !
Director de comunicare şi purtător de cuvânt al FSDPR
Comisar-sef de poliţie Christian Ciocan